Stimați colegi,
Vă așteptăm astăzi, 20.11.2019, începând cu ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, etaj 1), la un nou eveniment din seria Conferințele UVT, intitulată „Ce n-a văzut Parisul – Confesiunile unui scriitor român”, avându-l invitat pe marele dramaturg Matei Vișniec.
Matei Vișniec este un poet și dramaturg român ce trăiește în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istorie și filosofie a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. Interzis de regimul comunist, și-a luat o revanșă răsunătoare pe scenele din 30 de țări, din Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban, până la cele germane, italiene, românești și franceze, fiind tradus în peste 25 de limbi. Matei Vișniec este o emblemă a creativității, a expresivității și originalității artistice, dar și a implicării civice. Creația sa îmbină în mod ingenios elemente de suprarealism, grotesc, absurd, fantastic, realism magic, ironie și umor.
Moderatorul acestei întâlniri va fi, ca de obicei, domnul Profesor Emerit Mircea Mihăieș.
Vă așteptăm în număr cât mai mare la eveniment și vă invităm să-l promovați și dumneavoastră mai departe în comunitate! Cu siguranță vom avea parte de câteva ore pline de discuții fascinante.
Leave a Reply