Festivalul naţional de poezie Gellu Naum

Festivalul Naţional de poezie „Gellu Naum”

(ediţia 2016)

Festivalul de poezie „Gellu Naum”, organizat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Bucureşti în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, se adresează tinerilor autori (elevi de liceu sau gimnaziu) care tind catre un nivel de performanţă artistică, depasind faza primelor încercări.

Profesorii de limba şi literatura română din unităţile şcolare participante vor selecta un număr de de tineri autori (cel mult cinci din fiecare şcoală) cu câte cinci texte reprezentative fiecare. Înscrierea în concurs se face pe baza unei  confirmări de participare, semnate de un profesor de limba română din unitatea şcolară respectivă şi expediate pâna la 20 martie 2016, în format electronic, pe adresa de e-mail festivalulgellunaum@yahoo.com . Dupa aceasta data nu se mai accepta confirmari.

Dupa inscriere, textele selectate vor fi expediate pe adresa de e-mail de mai sus până la data de 27 martie 2016 (Bucureşti), respectiv 1 aprilie 2016 (participanţii din ţară), precizandu-se numele si prenumele elevului, clasa, scoala de provenienta, adresa si   numele profesorului indrumator.

Pentru fazele  pe   Bucureşti, respectiv  interjudețeană lucrarile vor fi evaluate de jurii formate din specialişti (formate din scriitori şi critici literari).,

Etapa pe Bucureşti se va desfăşura in zilele de  19 și 20 aprilie 2016, in sala de festivităţi a Colegiului National „Mihai Eminescu”. Se vor califica 20 autori la secţiunea gimnaziu şi 20 de autori la secţiunea liceu. La aceasta faza, dar şi pe plan local (acolo unde există posibilitatea[1]) elevii vor intra în contact nemijlocit cu poeţi contemporani de seamă, si vor avea prilejul sa-si citeasca creaţiile alături de aceştia.

Faza nationala se va desfăşura in perioada 24-27 mai 2016 on-line, iar rezultatele ei vor fi postate pe  blogul festivalului festivalulnationalgellunaum.wordpress.com la 1 iunie 2016.

Vor intra în concurs  20 de autori (secţiunea liceu) şi 20 autori (secţiunea gimnaziu).

Vă aşteptăm!

Pentru organizarea unor asemenea întâlniri, puteţi beneficia de sprijinul organizatorilor.

Se prelungește termenul de înscriere pentru lucrările elevilor  prin faptul că nu mai este necesară înscrierea prealabilă.

(https://festivalulnationalgellunaum.wordpress.com/)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *